Tratamente cu zâmbet pentru cei mici
În cadrul clinicii OZONO, punem la dispoziție servicii premium de pedodonție și avem toată grija pentru zâmbetele celor mici. Oferim un mediu prietenos cu piticii pe care pacienții noștri îl apreciază: aceștia se simt complet relaxați și bineveniți în orice moment, iar vizitele la stomatolog devin o adevărată plăcere.
Servicii complete de pedodonție
La OZONO, cei mici pot beneficia de servicii stomatologice dedicate:
.jpg)
-
Tratamente fără freză (AquaCut), o intervenție inovatoare, non-invazivă, ce presupune tratarea cariilor incipiente fără a mai fi nevoie de folosirea frezei;
-
Tratamente laser, pentru anumite afecțiuni ale gingiei, drenaj în abcese, fără a fi necesară anestezia prin injectare;
-
Medic specialist pedodont, specializat în tratarea problemelor specifice copiilor;
-
Medic specialist ortodont, prima vizită a celui mic la medicul ortodont este indicat să fie la 6-7 ani, pentru ca atât costurile să fie mai mici, cât și tratamentul ortodontic să fie mai redus ca durată și mai ușor acceptat de către copil.
Prima vizită a copilului la dentist
Este important să ducem copilul la medicul stomatolog la control, la fel cum este important să-l ducem la medicul pediatru, obiectivul fiind același: prevenirea sau tratarea diverselor afecțiuni cu care se pot confrunta cei mici.
Recomandăm ca prima întâlnire a copilului cu medicul stomatolog să aibă loc în jurul vârstei de 3 ani. În cadrul primei vizite, îl vom consulta pe cel mic în prezența părinților, pentru ca acesta să se poată simți confortabil și în siguranță. Îl vom lăsa, de asemenea, să descopere instrumentele noastre „fermecate”, cu ajutorul cărora zâmbetul lui devine strălucitor și alb.
În final, vom peria ușor dinții copilului și ne vom asigura că aceștia sunt perfect sănătoși, obiectivul fiind acela de a ne împrieteni cu cel mic, iar vestea următoarei vizite la noi să fie una primită cu bucurie.