Tratamente stomatologice cu laser. Obiective. Indicații
Pentru a oferi cel mai bun tratament pacienților noștri, calitate și soluții terapeutice de ultimă oră, în cadrul clinicii OZONO propunem tratamente stomatologice cu ajutorul laserului dentar.
Laserul dentar Epic Biolase este unul dintre cele mai performante și mai apreciate lasere stomatologice la nivel mondial. Puternic și versatil, acesta este portabil, de mici dimensiuni și cu maxime performanțe.
Astfel, pacientul nu numai că se bucură de o experiență plăcută, fără durere, ci și de un timp minim petrecut pe scaun și de rezultate predictibile în urma tratamentului.
Tratamente realizate cu laserul dentar
-
Pachet de Igienizare cu decontaminare laser
Decontaminarea cu laser este o procedură simplă și durează doar câteva minute. Se recomandă deoarece contribuie la reducerea numărului de bacterii existente în cavitatea bucală. Este o parte importantă a procesului de păstrare a sănătății orale. Orice afecțiune (mai ales parodontală), depistată în stadiu incipient și tratată cât mai repede, permite păstrarea dinților pe arcadă un timp îndelungat.
Reducerea bacteriană (sau contaminarea cu laser) este prima etapă de tratare a bolii parodontale. Laserul are o emisie de energie care vaporizează în mod selectiv doar bacteriile, iar proprietățile acestuia îi permit să efectueze o sterilizare optimă.
-
Albire dentară cu laser Epic Biolase
Procedura albirii cu laser este una extrem de simplă și folosește un gel de albire pe bază de peroxid de hidrogen activat de laser.
Rezultatele sunt uimitoare. Întreaga procedura este simplă și extrem de confortabilă pentru pacient, fiind totodată sigură și rapidă.
Epic de la Biolase este considerat unul dintre cele mai bune dispozitive medicale cu laser, dezvoltate special pentru cabinetele stomatologice.
Beneficiile albirii dentare cu laser?
-
Scurtează cu mult timpul de tratament (timpul mediu fiind 20 minute);
-
Este cea mai eficientă soluție minim invazivă disponibilă de pe piață;
-
Realizează albiri ale dinților de până la 10 nuanțe;
-
Efectele durează mai mult dacă se respectă regulile de igienă orală;
-
Evită excesul de căldură, ceea ce înseamnă confort, siguranță și încredere sporită pentru pacient.
Înainte de albirea dentară, este obligatoriu să se consulte medicul stomatolog.
-
Biostimulare Laser
Biostimularea Laser este folosită în medicină încă din anii '80, iar în stomatologie este utilizată pentru a grăbi vindecarea țesuturilor afectate în timpul diverselor tratamente și pentru a reduce durerea.
Stomatologia, din păcate, este asociată cu durerea, inflamația și edemul (umflătura). Însă datorită funcției de biostimulare a laserului, toate aceste inconveniente pot fi uitate de către pacienți.
Biostimularea este tratamentul prin care energia luminii produse de LASER produce un răspuns biologic. La nivel celular, crește metabolismul, stimulând și creșterea ATP-ului celular (combustibilul celular), favorizând sinteza de colagen, drenajul limfatic (reduce edemul/umflatura), are efect antiinflamator prin scăderea sintezei de histamină și crește totodată producția locală de endorfine. Toate acestea au ca efect creșterea metabolismului local, normalizând funcția celulară și grăbind vindecarea tisulară.
Biostimularea poate fi folosită în:
-
Mucozită orală;
-
Sinuzită;
-
Disfuncții ATM (disfuncţii ale articulației temporo-mandibulare);
-
Parestezii;
-
Nevralgiatrigeminală;
-
Post-extracțional;
-
Implantologie;
-
Ortodonție;
-
Endodonție;
-
Parodontologie;
-
Hipersensibilitate dentinară.
-
Tratament herpes bucal/afte bucale
Aplicarea laserului pe veziculele herpetice ajută la scăderea în intensitate a durerii caracteristice și vindecarea se face în câteva zile.
Este important ca acest tratament să fie aplicat în stadiul inițial al erupției herpetice, astfel încât vindecarea să se facă mai rapid și să scadă șansele apariției de recidive. Studiile au arătat că episoadele recurente cu Herpes Simplex Virus 1 pot fi tratate cu laserul și în stadiul silențios al bolii.
Aplicarea laserului pe aftele bucale, mai ales în stadiul de debut, ajută la reducerea durerii și poate preveni apariția lor în zonă.
-
Gingivectomie cu laser
Gingivectomia și gingivoplastia sunt doua proceduri care, în variantele clasice de tratament, necesitau anestezie și bisturiu. Laserul dentar permite realizarea lor fără anestezie în cele mai multe cazuri, sau doar anestezic spray/gel, fără sângerare, fără durere, cu recuperare rapidă post-intervenție. Ambele presupun o remodelare a gingiei prin secționarea țesutului până la dimensiuni normale.
Procedura este indicată când țesutul gingival crește peste nivelul coroanelor dentare, necesitând corectarea chirurgicală cu laser, având ca rezultat un contur gingival optim.