Când avem nevoie de adiție osoasă?

În urma unei extracții dentare, atunci când pierdem unul sau mai mulți dinți, osul maxilar superior sau inferior rămâne resorbit (pierde din volumul inițial), rezultând  o reducere a înălțimii și/sau lățimii osoase. La pacienții care au rămas fără dinți (pacienții edentați) de mult timp, această resorbție poate deveni foarte avansată, făcând practic imposibilă plasarea implanturilor convenționale. La maxilarul superior, din cauza vecinătății cu sinusul maxilar, o cameră cu aer având rol în fonație, de multe ori după pierderea dinților, sinusul ajunge în imediata vecinătate a cavității orale, astfel încât, pentru a plasa un implant în zona molară (laterală) va fi necesară umplerea parțială cu os a sinusului, așa numita operație de sinus lifting.

Ce factori pot accelera pierderea osoasă?

Există mai mulți factori care pot accelera pierderea osoasă. Înaintarea în vârstă, trecerea timpului după o extracție dentară fără a înlocui dintele extras cu un implant dentar, boala parodontală sau utilizarea protezelor mobile pot accelera pierderea osoasă.

Care sunt consecințele pierderii osoase?

Consecințele pierderii osoase sunt atât de de natură estetică, cât și funcțională. Resorbția avansată a volumului osos va duce inevitabil la imposibilitatea plasării unui implant dentar și necesitatea intervenției de adiție osoasă. În funcție de volumul osos restant, adiția osoasă poate fi făcută odată cu inserarea implantului dentar sau într-o etapă separată, înainte de implantare, pentru a crea suficient suport osos pentru implant.

În ce constă intervenția de adiție osoasă? 

Adiția osoasă reprezintă practic procesul prin care medicul chirurg reface cantitatea de os maxilar resorbit. Cum facem acest lucru? Prin intermediul mai multor tipuri de biomateriale pe care practicianul le poate folosi:

  • Xenogrefa (os de origine animală, cel bovin fiind cel mai frecvent utilizat);

  • Grefe cu os autolog (os propriu, recoltat de la pacient, din cavitatea orală sau din osul iliac);

  • Grefe aloplaste (hidroxiapatită sintetică).

Folosirea biomaterialelor mai sus-menționate impune acoperirea lor cu:

  • Membrane resorbabile (colagen animal);

  • Membrane neresorbabile (meșe din titan).

Adiția osoasă cu os propriu, standardul de aur 

Atitudinea noastră terapeutică este, atunci când acest lucru este posibil, să optăm pentru osul autolog, datorită:

  • Proprietăților osteogenice (stimulează osteoblastele să formeze os); 

  • Osteoconductive (serveşte ca matrice pentru osul nou format);

  • Osteoinductive (stimulează celulele stem mezenchimale să se diferențieze în osteoblaste).

De unde se recoltează osul autolog? 

Recoltarea osului autolog se face din cavitatea orală, din spatele molarului de minte, dintr-o zonă unde recoltarea nu afectează nici estetica, nici funcționalul. În locul respectiv osul se reface în decurs de 4-6 luni, astfel că din același loc se poate recolta de 4 ori.

Intervenția este nedureroasă, are loc în blocul operator propriu OZONO, sub anestezie locală, iar durata intervenției este de maximum 10 minute. În cadrul aceleiași ședințe, osul recoltat se aplică acolo unde este necesar. Postoperator, pacienții au declarat că recuperarea este ușoară și rapidă.

 

Rată de succes a intervenției de 100% 

Adiția osoasă cu os propriu este singura care asigură formarea unui os viu, cu densitate optimă pentru inserarea unui implant. Spre deosebire de celelalte biomateriale, osul propriu este acceptat de organism în 100% dintre cazuri.

Perioada de vindecare mult mai mică atunci când optăm pentru os analog

Perioada de vindecare osoasă are loc în 3 luni, spre deosebire de biomateriale, unde perioada de așteptare poate fi de 9 luni. 

Siguranță și confort asigurate de clinica OZONO

Recomand pacienților această intervenție pentru că reconstrucția osoasă și implantarea reprezintă cele mai sigure și eficiente metode de a obține un zâmbet sănătos și estetic. În cadrul clinicii OZONO, asigurăm pacienților o experiență plăcută, întrucât:
  • Intervențiile chirurgicale se desfășoară în blocul operator propriu – atât intervenția de adiție osoasă, cât și cea de plasare a implantului au loc în sala de operație proprie, în condiții de maximă siguranță pentru pacient, ceea ce înseamnă risc minim de infecții și complicații în timpul și după intervenție;
  • Planul de tratament și manoperele sunt realizate de o echipă multidisciplinară:
    1. Medicul specialist protetician – proiectarea și realizarea lucrării;
    2. Medicul chirurg specialist dento-alveolar sau maxilo-facial – adițiile de os, inserarea implantului, descoperirea implanturilor;
    3. Medicul specialist parodontolog și medicul specialist endodont – rezolvarea eventualelor infecții dentare sau gingivale;
  • Pacientul poate opta pentru realizarea intervenției cu sedare conștientă asigurată de medic specialist ATI, pentru o experiență plăcută în cadrul intervenției;
  • Asigurăm consult cardiologic pentru pacienții cu afecțiuni cardiovasculare – se asigură consult cardiologic preoperator și asistență cardiologică continuă pe perioada tratamentului;
  • Pacienții beneficiază de garanția lucrărilor protetice – folosim implanturi dentare de top la nivel mondial, având certificat de calitate și garanție și pașaport recunoscute în toate țările.

Dacă v-ați pierdut un dinte sau mai mulți, dacă vi s-a spus că este dificil să vă recuperați zâmbetul întrucât aveți un caz complex, vă așteptăm cu drag la o consultație, iar împreună cu siguranță vom găsi cel mai bun plan de tratament și pas cu pas vă vom reda bucuria de a zâmbi. 

Dr. Eliza Drăgan, Medic specialist Chirurgie Dento-alveolară, atestat în implantologie, Doctor în Științe Medicale

Detalii privind prețurile găsiți pe site-ul nostru: aici

Pentru orice întrebare, vă stăm la dispoziție completând formularul de mai jos sau sunând la 0 332 912 ; 0775 332 912.

Contactează-ne

Adiție osoasă cu os propriu | Dr. Eliza Drăgan