Ce sunt fațetele Dentare?
Fațetele dentare sunt mici piese protetice ce conferă o estetică excepțională, sunt realizate din ceramică, zirconiu sau compozit în laboratorul de tehnică dentară și sunt aplicate prin cimentare pe suprafața dintelui de către medicul estetician, în vederea îmbunătățirii aspectului dinților și a obținerii unui zâmbet perfect încadrat în parametrii esteticii.
Cu ce se deosebesc fațetele dentare de albirea dentară?
Știm bine că un zambet perfect conferă confort și echilibru emoțional, siguranță de sine și o funcționare optimă în context psiho-social. Deși scopul este același, fațetele dentare se diferențiază net de albirea dentară. Spre deosebire de albirea dentară, fațetele dentare pot schimba radical și ireversibil culoarea unui dinte și, mai mult decat atât, forma și poziția acestuia, conferind o estetică impecabilă. În plus, deși nu sunt componente funcționale, fațetele dentare pot îmbunătăți și masticația sau asigura rezistență unui dinte afectat de carie dentară.
Fațete dentare versus coroane dentare
Gama de culori pentru fațete dentare este extrem de variată
Cimentarea fațetelor dentare se realizează exclusiv cu adeziv, ceea ce înseamnă că împreună cu adeziunea mecanică primară pe dinte, conferă acestuia o rezistență și stabilitate foarte bună și de lungă durată.
Când sunt recomandate fațetele dentare?
Fațeta dentară are indicații multiple, astfel încât reprezintă soluția pentru un zâmbet perfect atunci când dinții noștri au:
Culoare nesatisfăcătoare
-
Dinți pătați în profunzime, unde albirea dentară nu oferă rezultatele dorite;
-
Colorații neuniforme, zone cu nuanțe de alb mai deschis sau alb cretos;
-
Culoarea dinților naturali nesatisfăcătoare.
Formă inestetică
-
Dinți cu formă inestetică, foarte ascuțiți;
-
Dinți foarte mici, cu spații mari între ei;
-
Închiderea diastemelor și tremelor (strungărețelor) sau a altor spații;
-
Dinți fracturați coronar sau cu defecte ale unghiurilor incizale.
Poziții vicioase
-
Dinți lingualizați sau palatinizați (băgați înăuntru);
-
Dinți rotiți;
-
Dinți vestibularizați (prea ieșiți în afară).
Când nu sunt recomandate fațetele dentare?
Există situații când fațetele dentare nu sunt recomandate, și anume, când este afectată:
Calitatea dintelui
-
Dinți cu anomalii de structură;
-
Dinți cu carii extinse pe suprafața dinților;
-
Dinți cu obturații de dimensiuni mari;
-
Dinți extrem de erodați.
Poziția dinților maxilari în raport cu dinții mandibulari
-
Dinți care se întâlnesc cap la cap;
-
Dinți care se întâlnesc în ocluzie inversă;
-
Lipsa dinților suport sau a unor structuri implantare;
-
Când avem implanturi dentare.
De ce să optezi pentru fațete dentare?
-
Ne oferă zâmbetul perfect la care am visat toată viața;
-
Corectează defectele inestetice și răman stabile din punct de vedere a nuanței de culoare (nu se pigmentează);
-
Rezultate rapide, aproximativ o săptămână pentru varianta definitivă;
-
Rezistente la traumă;
-
Tratament nedureros;
-
De cele mai multe ori procedura este neinvazivă;
-
Nu necesită întreținere specială față de igiena orală obișnuită, riguros realizată;
-
Perfect biocompatibile cu dinții și gingiile;
-
Nu sensibilizează dinții.
Dezavantaje Fațete Dentare
Legat de indicațiile și contraindicatiile fațetelor dentare, ca medici specialiști primim deseori întrebarea dacă fațetele dentare au și dezavantaje. Deși dezavantaje evidente nu există, putem menționa ca și dezavantaj faptul că fațetele dentare nu se pot aplica pe toți dinții. De exemplu, dinții devitali (fără nervi) nu pot avea indicație pentru acest tip de tratament. De asemenea, un alt dezavantaj ar fi faptul că fațetele din compozit se pot pigmenta odată cu trecerea timpului.
Pacientul ideal pentru fațete dentare
Candidatul ideal pentru fațete dentare este pacientul cu dinți sănătoși, care nu necesită tratamente ortodontice sau tratamente de canal. Dacă te identifici în această descriere, atunci tratamentul cu fațete dentare va fi foarte simplu de realizat și va oferi rezultate peste așteptări.
Cu toate acestea, foarte puțini pacienți îndeplinesc toate criteriile care se pretează alegerii acestui tip de tratament estetic, însă abordarea multidisciplinară în efectuarea planului de tratament și strânsa colaborare a echipelor noastre medicale multidisciplinare pot duce la definitivarea acestuia cu soluția dorită de pacient și acesta poate să devină pacientul ideal pentru fațete dentare.
D. Raluca Tureac, Medic stomatolog specializat pe protetică dentară
Îți recomandăm și articolul Zâmbet perfect în doar 2 ședințe cu fațete dentare