Dr. Lorena Morarașu, medic rezident stomatologie generală: 

Dr. Lorena Morarașu, medic clinica stomatologica OZONO Iași
„Articulația temporo-mandibulară (ATM) sau articulația dintre maxilar și mandibulă este cea mai impresionantă articulație din corp, care asigură mișcarea mandibulei înainte, înapoi și lateral. Problemele legate de această articulație sunt adesea cronice și degenerative. Orice problemă care împiedică funcţionarea normală a acestui sistem complex de oase, muşchi, ligamente și discuri se numeşte disfuncţie ATM.”

Disfuncția ATM se manifestă printr-o varietate de semne și simptome, iar diagnosticul corect poate fi uneori dificil de stabilit, deoarece simptomele pot apărea și în asociere cu alte afecțiuni. Cu toate acestea, medicul stomatolog poate pune un diagnostic precis pe baza unei anamneze complete, a unui examen clinic extraoral și intraoral şi a efectuării unor radiografii.

Printre simptomele cel mai frecvent întâlnite la nivelul ATM se numără:

- Dureri de cap (frecvent asemănătoare migrenei);
- Blocaj al maxilarelor sau deplasarea acestora;
- Durere sau dificultate în momentul deschiderii largi a gurii;
- Zgomote, click-uri la nivelul articulației (cracmente);
- Tensiune la nivelul mușchilor feței și ai maxilarelor.

Care sunt cauzele disfuncțiilor articulațiilor temporo-mandibulare?

1. O mușcătură defectuoasă;
2. Stresul;
3. Uzarea articulației prin acțiuni precum strângerea dinților, scrâșnirea lor, dezechilibre neuromusculare sau din cauza artritei reumatice.
Un studiu recent arată că aproape 92% dintre durerile de cap recurente se datorează problemelor ATM și că o pătrime din populație prezintă cel puțin o formă de afecțiune la nivel articular.

Cum tratăm disfuncțiile ATM?

În funcție de gravitatea afectării articulației, tratamentul poate implica doar modificări ale regimului alimentar și ale stilului de viață. 

În cazul în care articulația este afectată mai grav, se recomandă următoarele:

1. Alinierea corectă a dinților în vederea corectării mușcăturii;
2. Folosirea unei gutiere speciale (splint) de relaxare și repoziționare a articulației;
3. Fizioterapie și tehnici de reducere a stresului;
4. Tratament medicamentos;
5. Chirurgie ATM, în cazurile foarte grave, în care articulația este afectată sever.


Pentru a obține ajutor și tratament adecvat în cazul simptomelor sau suspiciunilor privind o disfuncție a articulației temporo-mandibulare, te încurajăm să contactezi medicul stomatolog pentru o consultație. Echipa noastră de medici specialiști va elabora un plan de tratament adaptat nevoilor tale. Pentru a programa o consultație sau pentru a afla mai multe detalii ne poți suna la 0374-711-711 sau poți completa formularul de mai jos.

Contactează-ne

Disfuncţia articulaţiei temporo-mandibulare (ATM): cauze, simptome, tratament | Dr. Lorena Morarașu