Părul și unghiile constituie un capitol important al dermatologiei, importanța lor fiind una majoră, atât din punct de vedere funcțional, dar mai ales din punct de vedere estetic.

Patologia părului și unghiei este extrem de vastă, însă unele dintre diagnostice sunt foarte frecvent întâlnite și discutate.

Patologia părului 

Alopecia (căderea părului) este una dintre cele mai cunoscute probleme ale părului, și cuprinde o serie de afecțiuni printre care calviția (chelia), „căderea părului după stres” (effluvium telogen),  dar și cele de tip alopecia areata (căderea totală sau parțială a părului și afectează zone circulare ale scalpului sau bărbii). În rândul alopeciilor, intră și probleme datorate modificărilor firului de păr la nivelul tijei, acestea fiind mai rar întâlnite.

Diagnosticul implică o anamneză extrem de amănunțită, investigații de laborator, eventual consultații asociate (endocrinologic, obstetrică-ginecologie etc.). Tratamentul este individualizat și este stabilit în funcție de tipul de alopecie diagnosticat. Acesta poate cuprinde atât tratamente clasice (topice și/sau sistemice), cât și manevre invazive (dermapen, PRP, transplant etc.).

Hirsutismul (creșterea excesivă a părului facial și corporal) și hipertricoza (afecțiune foarte rară, ce constă în creșterea anormală a părului în zone de obicei lipsite de păr) sunt frecvent confundate. Există diferențe importante între cele două patologii și, pentru diagnosticul corect al pacientului, sunt necesare examene de specialitate (dermatologic, endocrinologic). Tratamentul este unul complex, individualizat, care necesită uneori manevre speciale (de exemplu, laser).

Patologia unghiilor

Impactul modificărilor unghiale este extrem de mare asupra calității vieții pacienților. Modificările unghiilor pot să fie determinate de boli ale aparatului unghial (boli genetice, infecții, modificări inflamatorii, boli autoimune etc.), dar și de boli sistemice (anemie, boli cardiovasculare, boli pulmonare etc.). Unghiile pot fi afectate și de factorii de mediu sau de traumatisme, diagnosticul fiind unul dificil, care necesită consult dermatologic și uneori consultații de alte specialități.

Cum se tratează?

Nu există un tratament standard pentru problemele unghiilor și ale părului, iar obișnuita administrare de suplimente alimentare nu este suficientă, pentru a rezolva marea majoritate a problemelor, astfel încât consultul dermatologic este obligatoriu în stabilirea diagnosticului corect și a tratamentului individualizat.