Lucrările dentare reprezintă investiții valoroase în sănătatea orală și trebuie să fie bine întreținute pentru a asigura durabilitatea și funcționalitatea pe termen lung. Pe lângă execuția precisă și calitatea materialelor utilizate, câțiva factori cheie contribuie la longevitatea restaurărilor:

1. Sănătatea mediului oral și menținerea corectă a igienei dentare:

În cazul în care coroana dentară este plasată într-o cavitate orală cu floră microbiană prezentă, depuneri de tartru, carii netratate sau resturi de rădăcini neextrase la timp, materialele utilizate în lucrare vor fi afectate și rezistența dinților va fi compromisă pe termen lung. 

Pacienții trebuie să acorde o atenție specială igienei dentare. Periajul corect și utilizarea aței dentare sau efectuarea dușului bucal trebuie să facă parte din rutina zilnică. Sunt esențiale și vizitele regulate la medicul stomatolog pentru evaluare şi igienizare profesională - periaj, detartraj, airflow.

2. Evitarea obiceiurilor dăunătoare:

Pacienții trebuie să fie conștienți de rolul pe care ei îl au în longevitatea lucrărilor dentare și să țină cont de următoarele aspecte:

- Evitarea alimentelor foarte tari sau lipicioase: nu se zdrobește gheață între dinți, nu se muşcă din creioane, lingură, furculiță sau rama de la ochelari;
- Evitarea consumului excesiv de alimente sau băuturi ce conțin coloranți puternici: afine, zmeură, bomboane colorate, vin roșu, cafea, ceai;
- Evitarea fumatului, care colorează dinții şi restaurările dentare.

3. Sănătatea pulpei dentare (nervul dintelui): 

Dacă se acoperă dinții cu probleme pulpare cu coroane fără ca aceste probleme să fie corect identificate și diagnosticate în prealabil, chiar și în absența simptomelor, acest lucru implică riscuri semnificative pentru viitor. 

Există posibilitatea ca după cimentarea coroanei să fie necesare tratamente endodontice ulterioare (pe rădăcină). Această situație poate afecta integritatea și estetica lucrării dentare. Este esențial ca starea pulpei dentare (nervul dintelui) să fie evaluată cu atenție înainte de a începe orice procedură de protezare pentru a evita eventuale complicații și a asigura succesul pe termen lung al lucrării dentare.

4. Utilizarea gutierei de protecție: 

Bruxismul este o afecțiune în care pacienții strâng din dinți în mod involuntar, de obicei în timpul somnului sau în momentele de stres. Este o problemă destul de comună, care duce la uzura excesivă a smalțului dentar și la slăbirea structurii dintelui. Pot apărea fisuri sau fracturi, iar lucrările dentare precum coroanele sau punțile pot fi supuse unui stres excesiv și se pot deteriora mai rapid.

Pentru a proteja lucrările dentare și pentru a preveni eventualele probleme cauzate de bruxism, este recomandată utilizarea unei gutiere de protecție în timpul nopții.

5. Îngrijirea corectă a lucrărilor fixe și a protezelor mobile

Pentru lucrările fixate prin cimentare definitivă, este important ca pacienții să nu încerce să le îndepărteze singuri, deoarece acest lucru poate afecta integritatea lucrărilor și sănătatea gingivală. În schimb, igiena dentară trebuie realizată cu atenție.

În cazul coroanelor unidentare, igiena se efectuează la fel ca în cazul dinţilor naturali, cu mişcări verticale şi de rotaţie, dinspre gingie spre dinte. Astfel, gingia nu se va îndepărta de coletul dentar, cu expunerea porţiunii metalice inestetice. Dacă în urma periajului dentar resturile alimentare nu sunt în totalitate îndepărtate, acest lucru poate duce la sindrom de sept, cu afectarea gingiei şi a osului adiacent.

Îngrijirea protezelor mobile implică îndepărtarea și curățarea acestora după fiecare masă, iar seara, proteza trebuie păstrată în soluția dezinfectantă recomandată de medicul stomatolog. Dinţii naturali vor fi periaţi respectând indicaţiile clasice. Pentru a evita disconfortul sau durerile în momentul reaplicării, proteza nu ar trebui să fie lăsată afară din cavitatea orală mai mult de 24 de ore.


Este esențial ca pacienții să respecte cerințele de igienă și să se prezinte la medicul stomatolog cel puțin o dată la 6 luni pentru evaluări și ajustări necesare. Astfel, problemele pot fi depistate și corectate la timp, asigurând astfel o stare bună a sănătății orale și o longevitate sporită a lucrărilor protetice.

Pentru a programa o consultație sau pentru a afla mai multe detalii ne poți suna la 0374-711-711, ne poți scrie pe adresa office@ozono.ro sau poți completa formularul de mai jos.

Contactează-ne

Sfaturi pentru întreținerea corectă a lucrărilor protetice | Dr. Nicolae Coceanu